VARIANTA AUDIO

În ce tabere de sculptură aţi fost în anii '70-'80?

Mihai Buculei: Am început cu Măgura, prima tabără din România, am fost chiar în primul an după ce am terminat facultatea. Domnul Paul Vasilescu, preşedintele sculptorilor pe ţară, a organizat simpozionul împreună cu oficialii de la Buzău. Printre artiştii importanţi au fost Apostu, Breazu, 16 în grup. Am fost de trei ori la Măgura. Nu înţeleg de ce numărul ăsta fix, 16 sculptori în 16 ediţii. Una dintre cele mai importante colecţii de sculptură din Europa, un spaţiu foarte frumos, din păcate nu prea luat în seamă şi în circuit turistic, nişte cataloage subţiri, lucrările nu sunt îngrijite, nu sunt păzite... Păcat!

Experienţa dintr-o tabără de sculptură era diferită faţă de experienţa obişnuită de atelier?

Mihai Buculei: Spaţiul îţi pune alte probleme. În atelier îţi desfăşori gândurile, anumite cicluri, căutările tale, dar în tabără, mai ales când ai o responsabilitate, când într-un anumit timp trebuie să termini o lucrare... Una e să faci o lucrare în Bărăgan, alta este să o faci între dealuri. Nu tematica devine importantă. Am mers în simpozioane unde nu ştiam ce voi face pentru că nu ştiam ce loc, ce piatră voi avea, cum o să arate materialul pe care o să-l cioplesc. Acolo tragi la sorţi. În străinătate mi-am comandat piatra dinainte. [...] La un simpozion din Ungaria, unde am avut noroc sa fiu invitat, mi-au trimis toate detaliile, fotografiile spaţiului, mi-au cerut materialul în care o să lucrez, puteam să comand metal, piatră, marmură, lemn. La noi te aşteaptă piatra, în toate simpozioanele unde am fost în România aveam piatră. Unii mergeau cu ideile de acasă, dar eu nu am plecat niciodată cu un gând anume... Doar la Buteni, un spaţiu ideal între Arad şi Brad, am ştiut în anii următori ce lucrez pentru că aveam deja o regie a spaţiului, înţelegerea lucrurilor. Este un loc superb, la 4 kilometri de sat, în sălbăticie, dar există şi o şosea, trec mereu turişti...

Era dificil să participi la o tabără? Cine făcea selecţia?

Mihai Buculei: În primul rând organizatorii. La Măgura erau Paul Vasilescu, Maitec, domnul Coman  - care îi cunoştea foarte bine pe oficialii de atunci -, un prim-secretar, Sârbu. În perioada aceea puţini aveau deschidere pentru cultură, ştiau să folosească oamenii de cultură pentru propagandă, puţini erau cunoscători şi iubitori de cultură. Acest domn Sârbu era nemaipomenit, trimitea pentru sculptori bani, materiale, hrană, vinurile cele mai bune. Artiştii erau aleşi de Uniune.
Uniunile, pe vremea aceea, erau puternic organizate, aveau bani mulţi, sprijin financiar din partea Ministerului Culturii. În fiecare an dădeau bani pentru excursii, mai ales în ţările socialiste.

Taberele erau avantajoase financiar, erau bani, erau premii?

Mihai Buculei: Erau nişte bani simbolici, pentru cheltuieli. Nici nu aveai unde să-i cheltui, te duceai în pădure la Măgura. Aveam de toate acolo, tot ce ne trebuia. În primul rând aveai şansa să faci o lucrare, o lucrare pe care în atelier nu poţi să o faci. Şansa să-ţi faci o lucrare care rămâne în vecii vecilor, mii de ani poate să rămână un bolovan din ăsta. Era o mare dorinţă, erau mulţi sculptori care îşi doreau să ajungă într-un simpozion. Era o şansă, mai ales pentru tineri...

Cum vă alegeaţi tema pentru o lucrare? Exista vreo constrângere în felul în care vă alegeaţi tema lucrării? Exista cenzură?

Mihai Buculei: Nu. Libertate totală. Nu a fost niciun simpozion cu tematică. Nu ni se impunea figurativul. La Măgura, prima mea lucrare este un fel de figurativ, „Soldat cu scut”. Au urmat „Melcul” şi „Fereastra”. La Buteni am 2 „Ferestre”, la Atena am făcut o fereastră din marmură...

Aveaţi anumite probleme formale pe care le exploraţi şi care vă ghidau în alegerea temei? Cum vă alegeaţi tema?

Mihai Buculei: Nu. Eu îmi notez ideile, dar de la fixarea unei idei prin desen şi până la finalizarea ei în sculptură este o distanţă uriaşă. [...]

 

Ar trebui să trăiesc sute de ani ca să pot să fac măcar o parte din câte aş putea să fac şi câte mi-aş dori să fac. Ca să te desfăşori cu piese mari în atelier nu ai loc. Trebuie să le duci într-un spaţiu ca cel din tabere, locul îti cere şi te duce, dacă îl simţi, în direcţia formelor. [...] Sunt pietre netalentate care nu îţi spun nimic, găseşti că sunt şi fisurate. Nu am avut ghinioane de genul ăsta. Uneori mi-aş fi dorit un alt fel de bolovan, dar întotdeauna m-am descurcat.

Care erau reperele dumneavoastră în anii '70 - '80?

Mihai Buculei: [...] Tatăl meu a fost arestat politic, nu aveam dreptul să dau la liceu. Am făcut o şcoală profesională, forestieră, în Vatra Dornei, am fost mecanic 7 ani. Prin '50 - '51 s-au mai înmuiat lucrurile. Cel mai puternic reper al meu a fost încăpăţânarea mea. La Iaşi am fost coleg cu Camaroschi, foarte talentat, mi-a arătat „Ecorşeul” lui Brâncuşi şi mi-a spus că este cel mai mare sculptor român. Atunci m-am blocat. Şi mă gândea: ăsta, cojit aşa, e modern? Nu înţeleg nimic... Eram complexat. Apoi Camaroschi mi-a spus de Târgu Jiu... Apoi găsit cartea lui Ion Vlasiu: cum a plecat el din sat, cum a ajuns sculptor, am citit şi mi-am zis „Mi se întâmplă şi mie la fel”. Am făcut Liceul de Artă jumătate la Iaşi, jumătate la Bucureşti, iar Bac-ul l-am dat la Sf. Sava. [...] În facultate am dat la sculptură. Când am intrat la Iaşi, la liceu, am avut tema „Munca” la desen şi la pictură. Am făcut nişte ţigani cu cai, cu corturi, cazane; un ţăran care dădea la coasă, un ţăran care lega snopi, în spatele lui, în prim plan, o tufă, un coş mare cu ştergar, un fel de natură statică şi peste linia de orizont galbenă şi cer albastru dădea crucea unei biserici şi un car cu grâu. Nu am avut niciun reper, totul era de la mine.

Mai târziu, când aţi devenit membru al Uniunii, după ce aţi terminat facultatea, nu vă uitaţi pe reviste la bibliotecă...?

Mihai Buculei: Ba da. Aveam o bibliotecă la facultate. [...] În '71 am avut o bursă la Muzeul Aman şi acolo am făcut prima „Fereastră”, Am găsit o marmură foarte frumoasă de Carrara... Primele doua „Ferestre” acolo le-am facut, nu aveau nicio legătură cu căutarea mea prin biblioteci. [...]
Dar ai nevoie de cultura asta ca să ştii ce se întâmplă în lume, evoluţia lucrurilor. Am făcut istoria artei bine şi în liceu şi în facultate.
[...]