1. În ce tabere de sculptură aţi fost?
1970 – Măgura, Buzău ; 1971 – Arad ; 1972 - parcul Titan, Bucureşti.

2. În ce fel era experienţa dintr-o tabără de sculptură diferită / specială faţă de experienţa obişnuită de a lucra în atelier?
Realizarea unei lucrări de dimensiuni mari necesită posibilitatea acoperirii cheltuielilor legate de procurarea materialului, aparatura necesară pentru a o manevra în timpul lucrului şi transportul final. O tabără dă fiecărui participant  ocazia să poată realiza o lucrare de dimensiuni mari ceea ce pentru un tânăr la început de drum este de mare importanţă.
În ‘70 pietrele erau deja puse la locul unde se vor lucra şi monta. Noi am tras la sorţi locurile, astfel
că fiecare şi-a făcut lucrarea în funcţie de ce piatră a primit. Sigur că fiecare a încercat ceea ce urmarea în drumul său artistic, la fel ca şi mine....FAMILIE.... sau ceea ce gândeam în acea vreme – evoluţia crucii la români, tema lucrării mele de diplomă – îmi amintesc că nişte fragmente au fost tipărite în ziarul ,,Viaţa studenţească”.

3. Era dificil să participi la o tabără? Cine realiza selecţia?
Nu-mi este cunoscut după ce criteriu se făcea selecţia.

4. Era o tabără avantajoasa financiar - bani, premii?
O  tabără nu este un avantaj financiar şi premii de s-ar oferi ar fi caraghioase.

5. Era vreo constrângere în felul în care vă alegeaţi tema lucrării? Existau riscuri în ceea ce priveşte alegerea temei ? Simţeaţi că există cenzură?
Nu exista niciun fel de cenzură, din contră, în tabăra din ‘70 ne-am făcut de cap faţă de autorităţile comuniste, înjurându-i  în faţă, aruncând cu pietre şi scriind pe maşinile pline de praf - atunci nu era asfalt până la Ciolanul - « Hoţilor », « Pungaşilor »… Toate au culminat cu un pumn dat d-lui Lazăr Băciucu de sculptorul Laurenţiu, care s-a scuzat a doua zi… Am făcut multe nebunii acolo....

6. Aveaţi anumite probleme formale pe care le exploraţi şi care vă ghidau în alegerea temei?
Eram tânăr, eram îndrăgostit, îmi doream o familie... această temă mă preocupă şi azi...

7. Care erau în vremea aceea (anii ‘70-80) reperele dumneavoastră în sculptură?
În acea vreme era la modă trecutul, influenţa artei populare româneşti, credinţa şi încercarea de a te înscrie în arta vestică şi de a te debarasa de arta oficială a realismului socialist.

8. Consideraţi că lucrările din taberele de sculptură erau o referinţă semnificativă  pentru  sculptura românească a vremii?
Cred că da, participanţii erau sculptori care făcuseră dovada unor capacităţi artistice, se poziţionaseră prin activitatea lor.

9. Aveau lucrările un impact care să depăşească graniţele ţării? Aţi participat şi la tabere de sculptură din afara ţării?
Tabăra în sine da, lucrările - nu cred. Dintre cei care au părăsit ţara s-au dezvoltat cu totul altfel.

10. Se scria despre lucrările din tabere ? Care erau ecourile în rândul criticilor şi în rândul publicului larg?
Se scria mult, ecourile erau puternice, publicul foarte interesat. Societatea era interesată de literatură, muzică, teatru, arte plastice..., nu banii erau cei care contau. Eram toţi săraci în buzunare şi încercam să ne îmbogăţim în cap. Valorile erau valori şi erau recunoscute.

11. Puteţi să ne povestiţi vreo întâmplare caracteristică pentru taberele de sculptură?
Într-o duminică - zi deschisă pentru vizitarea taberei de către locuitorii regiunii, în acest mod încercându-se realizarea unei legături între aceştia şi participanţii la tabără, o familie de ţărani ai locului s-a aşezat la mică distanţă de mine. Mă priveau tăcuţi cum lucram. A durat ceva până când şeful familiei, cu timiditatea şi respectul ce-l au ţăranii faţa de oraşeni, mă întreabă printre altele : 
 - Nu vă supăraţi, pentru cine faceţi piatra ?
 - Pentru dumneavoastră.
Face ochii mari, e descumpănit şi zice :
-  Pentru mine?
-  Da, pentru dumneavoastră.
-  Domnu’, nu e posibil, noi stăm la 4 km de aici.

12. Care consideraţi că este rostul şi locul taberelor acum?
Schimb de experienţă, realizarea unei lucrări de dimensiuni mari, legături de prietenie…