VARIANTA AUDIO

Zoe Pop: Am participat la 10 tabere de sculptură începând cu Căsoaia, Arad, în 1985, '86 - Sibiu, '87 - Covasna, '88 - Macea, în 1990 la Soveja, în '97 la Vaţa şi în 2004 la Constanţa, în 2005 la Blaj şi, din 2001 până în acum, particip la o tabără de sculptură la Aiud. Am participat şi la câteva simpozioane internaţionale: în '91 la Debreţin, în '95 la Trebiç, în Cehia, 2003 - Ungaria şi Turcia, în 2006 am participat la o tabără în Serbia, la Majdanpek…
[…]

Prima participare a fost la Căsoaia, lângă Arad.

Zoe Pop: Da, lângă Arad, în 1985. Bineînţeles că uneltele nu erau cele de acum, aveam daltă, ciocan şi ţiu. Bolovanii - calcar, cam 2 m3. Timp de o lună şi jumătate trebuia să faci praf acea piatră.

Erau grupuri de meşteri locali care vă ajutau?

Zoe Pop: Nu. La Măgura nu am ajuns niciodată. Din cauza asta lucrările mele din ţară nu sunt terminate, în sensul că nu am făcut ce am vrut. Întotdeauna mi-a lipsit câte ceva.

Pentru selecţie depuneaţi un dosar, o intenţie de proiect?

Zoe Pop: Nu exista temă impusa. O mare parte din lucrările realizate în simpozioane au temă religioasă. Pentru că nimeni nu cenzura. „Triptic”, ori „Matcă”, „Vatră”, „Tatăl şi fiii”, Buculei cu cele doua coloane îngemănate... puteai să faci ce doreşti. Nimeni nu te împiedica.

Vă duceaţi, cumva, cu o intenţie? Erau teme pe care le lucraţi în atelier la o anumită scară şi apoi le transpuneati într-un alt material, la alte dimensiuni? Sau totul se întâmpla la faţa locului?

Zoe Pop: La faţa locului, mai ales că pietrele erau trase la sorţi. Nu puteai să îţi potriveşti o piatră de acasă. Acolo se făcea tragerea la sorţi şi fiecare căpăta bolovanul. Artiştii mai schimbau intre ei. Dar se făcea o tragere la sorţi a pietrelor. Apostu, Buculei, Jean Pârvan îşi lucrau temele...

Cât rămâneaţi într-o tabără?

Zoe Pop: O lună şi jumătate. Sau o lună, depinde. Cea de la lemn era de o lună, cea de piatră era o lună şi jumătate.

Şi eraţi retribuită?

Zoe Pop: Da. Îţi plăteai datoriile şi în celălalt an aşteptai să te aleagă ca să poti să-ţi plăteşti datoriile.
[...]
Eu măcar am avut noroc de profesori buni [în facultate]. Se făcea mult studiu, se mergea la şcoală de la 8 la 12... seara curăţam atelierul. Ei m-au format aşa. Dar nu voiau să scoată artişti la Cluj, ci profesori. [...] Important era să ştii să desenezi. În atelier eu aveam 3-4-5 şevalete. Dacă aveam studiu portret, puteam să interpretez pe 4 şevalete ce îmi doream. Bine era şi pentru că exista o turnătorie de aluminiu. Am învăţat să împachetez lucrările, să îmi fac singura toată „bucătăria”...
Îmi place bronzul mai mult decât piatra sau lemnul. [...]

Dintre simpozioanele internaţionale la care aţi participat pe care îl consideraţi cel mai important?

Zoe Pop: Nu au fost de anvergură simpozioanele internaţionale... Aici, totuşi, se făceau lucrări foarte bune. Cea mai interesantă tabără internaţională a fost cea de bijuterie, pentru că nu ştiam nimic. [...] 

De ce aţi ales să faceţi sculptură? Aţi terminat liceul de Arte?

Zoe Pop: Da. La Oradea.

De ce sculptură?

Zoe Pop: Nu aş putea să spun precis. Îmi plăcea grafica foarte tare, dar la un moment dat m-am decis pentru sculptură...

Acum nu ştiu dacă simpozioanele au reprezentat pentru unii un spaţiu de libertate, poate că nu erau sigurul spaţiu de libertate... Existau spaţii mai controlate şi spaţii mai puţin controlate? De exemplu la o Anuala de Stat se impunea o tematica?

Zoe Pop: Da. Dar adaptai titlul lucrării în funcţie de expozitie. La expoziţiile oficiale era preferat figurativul, nu abstractul.

Asta în timp ce dumneavoastră eraţi în şcoală? În perioada '73 - '77? Sau un pic mai târziu?

Nu. Tot timpul a fost aşa. Abstractul cine să îl înţeleagă?

În anii '70 care erau pentru dumneavoastra reperele din sculptura internaţională şi cum obţineaţi informaţia?

Zoe Pop: Informaţia nu ajungea. Noi aveam cutiile de conserve, totul era frumos, Ceauşescu peste tot. Deschideai frigiderul - era el, închideai frigiderul - era el. La Biblioteca Institutului din Cluj ajungeau reviste de grafică, Clujul avea o deschidere mai mare.
Reper era Brâncuşi, solicitat şi pentru expoziţii de artă contemporană în străinătate. Şi pentru Brâncuşi ajungea şi la noi documentaţie. Uniunea făcea, de exemplu, nişte achiziţii de reviste de artă, dar nu ajungeau la toată lumea. [...]

Care erau tendinţele în termeni de repere formale şi ce a însemnat Brâncuşi pentru generaţiile de sculptori din anii '70?

Zoe Pop: În '70 nu ştiu. Din '90 mai ştiu. Oricum toţi se lăudau cu Brâncuşi, toţi îl iubeau pe Paciurea şi pe Anghel. Astea sunt cele trei repere pe care le are orice sculptor român. Acuma fiecare a înţeles ce a vrut. Sentimentul religios al lui Anghel era, de fapt, privirea interioară... Paciurea cu „Himerele” nu cred că i-a inspirat. Brâncuşi aducea simplificarea formei, dar nu m-am dus pe urmele lui, nu avea niciun rost. În schimb, cei care au mers pe urmele lui Brâncuşi au ales simplificarea formei, esenţă, temă...

Există anumite teme recurente care se regăsesc în lucrările participanţilor la tabere? Cum apăreau aceste teme în comparaţie cu temele oficiale propuse pentru arta monumentală comandată de stat?

Zoe Pop: În arta monumentală, tema oficială era „construcţia socialismului”. În tabere, temele erau „Matcă”, „Vatră”...
[...]

Cum vedeţi sculptura produsă în tabere în context internaţional?

Zoe Pop: De foarte bună calitate. Am umblat şi am văzut şi e foarte bună. Păcat că nu e valorificată, păcat că nu avem nişte albume, nişte site-uri măcar. A încercat Şerban Dumitru o sinteză, lucrarea lui de doctorat. Şi acum încearcă să facă nişte site-uri pentru fiecare zonă... Voi trebuie să mergeti şi să vedeţi ce a mai rămas. La Măgura e bine faţă de Căsoaia. Dacă găsiţi toate piesele e mare lucru. La Sălişte, sus pe munte, eu ştiu ce s-o mai găsi... Lucrarea mea de la Macea era invadată de iederă, dar am găsit-o. E acolo.
[...]

Dat fiind că există o tradiţie creată prin repetarea ediţiilor taberelor, cum vi se par ele acum? Mai degrabă o parte a patrimoniului care ar trebui documentată sau o tradiţie vie care ar putea fi continuată? Mai sunt artiştii români contemporani interesaţi să lucreze în această tradiţie?

Zoe Pop: După cum îi cunosc eu, ei ar continua să lucreze... şi lucrează în simpozioane private. [...]