Interviu Zoe Pop

VARIANTA AUDIO

Zoe Pop: Am participat la 10 tabere de sculptură începând cu Căsoaia, Arad, în 1985, '86 - Sibiu, '87 - Covasna, '88 - Macea, în 1990 la Soveja, în '97 la Vața și în 2004 la Constanța, în 2005 la Blaj și, din 2001 până în acum, particip la o tabără de sculptură la Aiud. Am participat și la câteva simpozioane internaționale: în '91 la Debrețin, în '95 la Trebiç, în Cehia, 2003 - Ungaria și Turcia, în 2006 am participat la o tabără în Serbia, la Majdanpek…
[…]

Prima participare a fost la Căsoaia, lângă Arad.

Zoe Pop: Da, lângă Arad, în 1985. Bineînțeles că uneltele nu erau cele de acum, aveam daltă, ciocan și țiu. Bolovanii - calcar, cam 2 m3. Timp de o lună și jumătate trebuia să faci praf acea piatră.

Erau grupuri de meșteri locali care vă ajutau?

Zoe Pop: Nu. La Măgura nu am ajuns niciodată. Din cauza asta lucrările mele din țară nu sunt terminate, în sensul că nu am făcut ce am vrut. Întotdeauna mi-a lipsit câte ceva.

Pentru selecție depuneați un dosar, o intenție de proiect?

Zoe Pop: Nu exista temă impusa. O mare parte din lucrările realizate în simpozioane au temă religioasă. Pentru că nimeni nu cenzura. „Triptic”, ori „Matcă”, „Vatră”, „Tatăl și fiii”, Buculei cu cele doua coloane îngemănate... puteai să faci ce dorești. Nimeni nu te împiedica.

Vă duceați, cumva, cu o intenție? Erau teme pe care le lucrați în atelier la o anumită scară și apoi le transpuneati într-un alt material, la alte dimensiuni? Sau totul se întâmpla la fața locului?

Zoe Pop: La fața locului, mai ales că pietrele erau trase la sorți. Nu puteai să îți potrivești o piatră de acasă. Acolo se făcea tragerea la sorți și fiecare căpăta bolovanul. Artiștii mai schimbau intre ei. Dar se făcea o tragere la sorți a pietrelor. Apostu, Buculei, Jean Pârvan își lucrau temele...

Cât rămâneați într-o tabără?

Zoe Pop: O lună și jumătate. Sau o lună, depinde. Cea de la lemn era de o lună, cea de piatră era o lună și jumătate.

Și erați retribuită?

Zoe Pop: Da. Îți plăteai datoriile și în celălalt an așteptai să te aleagă ca să poti să-ți plătești datoriile.
[...]
Eu măcar am avut noroc de profesori buni [în facultate]. Se făcea mult studiu, se mergea la școală de la 8 la 12... seara curățam atelierul. Ei m-au format așa. Dar nu voiau să scoată artiști la Cluj, ci profesori. [...] Important era să știi să desenezi. În atelier eu aveam 3-4-5 șevalete. Dacă aveam studiu portret, puteam să interpretez pe 4 șevalete ce îmi doream. Bine era și pentru că exista o turnătorie de aluminiu. Am învățat să împachetez lucrările, să îmi fac singura toată „bucătăria”...
Îmi place bronzul mai mult decât piatra sau lemnul. [...]

Dintre simpozioanele internaționale la care ați participat pe care îl considerați cel mai important?

Zoe Pop: Nu au fost de anvergură simpozioanele internaționale... Aici, totuși, se făceau lucrări foarte bune. Cea mai interesantă tabără internațională a fost cea de bijuterie, pentru că nu știam nimic. [...] 

De ce ați ales să faceți sculptură? Ați terminat liceul de Arte?

Zoe Pop: Da. La Oradea.

De ce sculptură?

Zoe Pop: Nu aș putea să spun precis. Îmi plăcea grafica foarte tare, dar la un moment dat m-am decis pentru sculptură...

Acum nu știu dacă simpozioanele au reprezentat pentru unii un spațiu de libertate, poate că nu erau sigurul spațiu de libertate... Existau spații mai controlate și spații mai puțin controlate? De exemplu la o Anuala de Stat se impunea o tematica?

Zoe Pop: Da. Dar adaptai titlul lucrării în funcție de expozitie. La expozițiile oficiale era preferat figurativul, nu abstractul.

Asta în timp ce dumneavoastră erați în școală? În perioada '73 - '77? Sau un pic mai târziu?

Nu. Tot timpul a fost așa. Abstractul cine să îl înțeleagă?

În anii '70 care erau pentru dumneavoastra reperele din sculptura internațională și cum obțineați informația?

Zoe Pop: Informația nu ajungea. Noi aveam cutiile de conserve, totul era frumos, Ceaușescu peste tot. Deschideai frigiderul - era el, închideai frigiderul - era el. La Biblioteca Institutului din Cluj ajungeau reviste de grafică, Clujul avea o deschidere mai mare.
Reper era Brâncuși, solicitat și pentru expoziții de artă contemporană în străinătate. Și pentru Brâncuși ajungea și la noi documentație. Uniunea făcea, de exemplu, niște achiziții de reviste de artă, dar nu ajungeau la toată lumea. [...]

Care erau tendințele în termeni de repere formale și ce a însemnat Brâncuși pentru generațiile de sculptori din anii '70?

Zoe Pop: În '70 nu știu. Din '90 mai știu. Oricum toți se lăudau cu Brâncuși, toți îl iubeau pe Paciurea și pe Anghel. Astea sunt cele trei repere pe care le are orice sculptor român. Acuma fiecare a înțeles ce a vrut. Sentimentul religios al lui Anghel era, de fapt, privirea interioară... Paciurea cu „Himerele” nu cred că i-a inspirat. Brâncuși aducea simplificarea formei, dar nu m-am dus pe urmele lui, nu avea niciun rost. În schimb, cei care au mers pe urmele lui Brâncuși au ales simplificarea formei, esență, temă...

Există anumite teme recurente care se regăsesc în lucrările participanților la tabere? Cum apăreau aceste teme în comparație cu temele oficiale propuse pentru arta monumentală comandată de stat?

Zoe Pop: În arta monumentală, tema oficială era „construcția socialismului”. În tabere, temele erau „Matcă”, „Vatră”...
[...]

Cum vedeți sculptura produsă în tabere în context internațional?

Zoe Pop: De foarte bună calitate. Am umblat și am văzut și e foarte bună. Păcat că nu e valorificată, păcat că nu avem niște albume, niște site-uri măcar. A încercat Șerban Dumitru o sinteză, lucrarea lui de doctorat. Și acum încearcă să facă niște site-uri pentru fiecare zonă... Voi trebuie să mergeti și să vedeți ce a mai rămas. La Măgura e bine față de Căsoaia. Dacă găsiți toate piesele e mare lucru. La Săliște, sus pe munte, eu știu ce s-o mai găsi... Lucrarea mea de la Macea era invadată de iederă, dar am găsit-o. E acolo.
[...]

Dat fiind că există o tradiție creată prin repetarea edițiilor taberelor, cum vi se par ele acum? Mai degrabă o parte a patrimoniului care ar trebui documentată sau o tradiție vie care ar putea fi continuată? Mai sunt artiștii români contemporani interesați să lucreze în această tradiție?

Zoe Pop: După cum îi cunosc eu, ei ar continua să lucreze... și lucrează în simpozioane private. [...]